Ma intorceam acasa.Aveam cativa ani.Ma striga cineva .Ma uit in jur .Am ridicat capul si am vazut un baiat la etajul patru.Nu il cunosteam prea bine.A strigat la mine: "Sa nu mai mergi niciodata pe langa casa aia!Pentru ca e a mea!"
Si a aratat cu degetul .Am plecat capul,nu am zis nimic si mi-am continuat drumul.
Aceasta intamplare mi-am amintit-o cu cateva zile in urma.Nu a insemnat ceva anume pentru mine ,dar astazi m-a ajutat sa imi dau seama de ceva.
De multe ori oamenii trec pe langa noi si se uita.Trec pe langa "casa" si tu ce le faci ?Ti se pare ca privirea lor e una de invidie?Ochii lor indreptati spre tine te supara.Te strambi la ei.Vrei chiar sa ii intrebi de ce se uita asa la tine ,la ceea ce e al tau.
Cand ai ceva ce consideri ca nu mai are nimeni,lumea te priveste.Ceilalti sunt curiosi.Nu iti dai seama ca mandria este prea mare si nici macar nu le mai raspunzi cand te intreaba ceva.Ai o stare materiala mai buna sau mai putin buna .Dar tot ce ai nu-i al tau.Stiai asta?Te consideri propriul stapan?Daca da,afla ca tu esti doar un administrator,nu un stapan.Tu ai primit totul cu un scop.Nu doar sa te lauzi.
Daca nu-i nimic al tau atunci de ce sa nu le dai si altora ce ai ?De ce sa nu ii lasi macar sa se bucure impreuna cu tine?Accepta tot ce ai ca pe un dar.Nu meriti nimic.Dar dragostea lui Dumnezeu e prea mare .Deci...lasa Dragostea lui Dumnezeu sa fie vazuta si de altii!
Da, noi nu avem nimic care sa ne apartina in lumea asta. Mostenirea noastra e in cer langa Isus pe care l-am ales. De aceea trebuie sa avem grija de ce ne incredinteaza Dumnezeu si sa fim robi buni si credinciosi.
RăspundețiȘtergere